Gartner: Valoarea tranzacţiilor de mobile payment la nivel mondial în 2012 va depăşi 171.5 miliarde dolari, o creştere de 61.9 la sută faţă de 2011

29.5.2012
hanys

Valoarea tranzacţiilor de mobile payment la nivel mondial în 2012 va depăşi 171.5 miliarde dolari, o creştere de 61.9 la sută faţă de 2011, cu o valoare de 105.9 miliarde de dolari, potrivit Gartner, Inc. Numărul de utilizatori de mobile payments va ajunge în 2012 la 212.2 milioane, de la 160.5 milioane de utilizatori în 2011. "Ne aşteptăm ca volumul global al tranzacţiilor mobile şi valoarea medie de creştere anuală să fie în medie de 42 de procente în perioada 2011 - 2016, şi putem estima o piaţă în valoare de 617 miliarde de dolari, cu 448 de milioane de utilizatori până în 2016", spune Sandy Shen, research director la Gartner, completând: "Acest lucru va aduce oportunităţi pentru furnizorii de servicii şi soluţii care vor trebui să răspundă la cererile locale de a-şi personaliza ofertele."  Piaţa de mobile payments va experimenta diferite servicii şi soluţii fragmentate pentru următorii doi ani. Furnizorii de tehnologie vor fi nevoiţi să-şi ajusteze soluţiile pentru pieţele locale prin utilizarea diferitelor tehnologii de acces, modele de business şi parteneriate, sub diferite condiţii de reglementare.  SMS rămâne tehnologia dominantă de acces pe pieţele în curs de dezvoltare din cauza constrângerilor pe tipuri diferite de terminale mobile şi utilizarea facilă a SMS. Web / WAP este tehnologia preferată de acces pentru America de Nord şi Europa de Vest întrucât internetul mobil este de obicei disponibil şi activat pe dispozitivele utilizatorilor. Gartner se aşteaptă ca până în 2016 accesul la cont Web / WAP să fie activ pentru circa 88 la sută din totalul tranzacţiilor din America de Nord şi circa 80 la sută în Europa de Vest. Tranzacţiile Near Field Communication (NFC) vor rămâne relativ scăzute până în 2015, deşi sunt estimari de crestere din 2016.